evoluție definitie

EVOLÚȚIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constând mai ales într-o formă a dezvoltării, care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. 3. Desfășurare, curs. 4. Mișcare largă (mai ales circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, de un avion etc. [Var. evoluțiune s.f. / cf. fr. évolution, it. evoluzione, lat. evolutio]. substantiv feminin evoluție

EVOLÚȚIE s. f. 1. formă de dezvoltare care presupune acumulări cantitative treptate, obiective și subiective, în viața socială și care pot duce la schimbări radicale, calitative, la revoluție. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. 2. dezvoltare în timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei ființe etc. 3. desfășurare, curs. 4. mișcare largă (circulară); mișcare de ansamblu executată de o trupă, de o navă, un avion etc. (< fr. évolution, lat. evolutio) substantiv feminin evoluție

evolúție (-ți-e) s. f., art. evolúția (-ți-a), g.-d. art. evolúției; pl. evolúții, art. evolúțiile (-ți-i-) substantiv feminin evoluție

EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. Dezvoltare. 2. Desfășurare, curs. 3. Deplasare prin mișcări largi (circulare). 4. (Biol.) Proces prin care, pornind de la cele mai primitive organisme, s-a ajuns la diversitatea de astăzi a lumii vii. – Din fr. évolution, lat. evolutio. substantiv feminin evoluție

EVOLÚȚIE, evoluții, s. f. 1. (Fil.; spre deosebire de revoluție) Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mișcării în natură și în societate, constînd din schimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necon­tenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative. Din punctul de vedere al metodei dialectice, evoluția și re­voluția, schimbările cantitative și cele calitative sînt două forme necesare ale uneia și aceleiași mișcări. STALIN, O. I 321. Evoluția pregătește revoluția, creîndu-i terenul, iar revoluția desăvîrșește evoluția, contribuind la activitatea ei mai departe. id. ib. 312. 2. Dezvoltare. V. progres. Filozofia marxistă este pilda cea mai vie a progresului în evoluția cunoașterii și a societății. CONTEMPORANUL, S. II 1950, nr. 176, 2/6. 3. (În opoziție cu stagnare) Desfășurare, curs. Boala are o evoluție normală. 4. Faptul de a evolua (2); mișcare largă, de obicei circulară. Îi priveam și eu [țiparii] între mii de alte vietăți al căror secret nu-l cunoșteam și mi-a rămas și astăzi taină, – și le urmăream evoluțiile subt umbra apei ușor aburită de sfîrșitul ploii. SADOVEANU, Î. A. 67. substantiv feminin evoluție

*evoluțiúne f. (lat. evolútio, -ónis, d. evólvere, evolútum, a desfășura. V. boltă). Mișcărĭ, manevre ale uneĭ trupe, uneĭ corăbiĭ ș. a. Fig. Transformare succesivă a speciilor animale, a societăților, a partidelor politice ș. a.: Darwin a susținut doctrina evoluțiuniĭ. – Și -úție (rus. evolĭúciĭa). substantiv feminin evoluțiune

evoluți(un)e f. 1. transformare succesivă, desvoltarea societăților și a civilizațiunii; 2. mișcare ce fac trupele sau bastimentele spre a lua o nouă dispozițiune. substantiv feminin evoluțiune