evocare definitie

EVOCÁRE s.f. Acțiunea de a evoca și rezultatul ei; amintire, aducere-aminte; evocație. [< evoca]. substantiv femininevocare

EVOCÁRE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocațiescriere literară în care se evocă ceva. (< evoca) substantiv femininevocare

evocáre s. f., g.-d. art. evocắrii; pl. evocắri substantiv femininevocare

EVOCÁRE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocație. ♦ (Concr.) Compoziție literară în care se evocă ceva. – V. evoca. substantiv femininevocare

EVOCÁRE, evocări, s. f. Faptul de a evoca; aducere în focarul conștiinței a unor fapte, imagini, îm­prejurări petrecute demult; scoaterea în relief a unor astfel de fapte, imagini etc. Sfîrșesc evocarea uneia din nopțile de pomină ale ținutului. BOGZA, C. O. 289. Procedeul cel mai des, și care este felul obișnuit al d-lui Sadoveanu de a trata natura, este descoperirea și evocarea corespon­denței dintre ea și om. IBRĂILEANU, S. 22. substantiv femininevocare

*evocațiúne f. (lat. e-vocátio, -ónis). Acțiunea de a evoca. – Și -áție, dar maĭ des -áre. substantiv femininevocațiune

*evóc, a v. tr. (lat. é-voco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem pin [!] farmece: a evoca strigoiĭ. Aduc aminte: a evoca amintirile. Jur. Retrag unuĭ tribunal un proces și-l daŭ altuĭa. verb tranzitivevoc

EVOCÁ vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i. evóc. / < fr. évoquer, it., lat. evocare]. verb tranzitivevoca

EVOCÁ vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr. évoquer, lat. evocare) verb tranzitivevoca

evocá (a ~) vb., ind. prez. 3 evócă; conj. prez. 3 să evóce verb tranzitivevoca

evocá (evóc, evocát), vb. – A aduce la cunoștință fapte, evenimente trecute. Lat. evocare (sec. XIX). – Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat); evocați(un)e, s. f. (acțiunea de a evoca); evocator, adj. (care evocă). verb tranzitivevoca

evocà v. 1. a chema cu fermece, a face s’apară: vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul. verb tranzitivevocà

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare. verb tranzitivevoca

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în focarul conștiinței fapte, evenimente, împrejurări, imagini tre­cute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; a scoate în relief. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrînului meșter, om cin­stit, devotat clasei sale, dar prizonier încă al vechii men­talități care dăinuia în mișcarea muncitorească de la noi în perioada ei de început. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/2. Atunci cînd veți vrea să evocați o imagine de nesfărîmat, numele lui Horia vă poate oferi cea mai elocventă comparație. BOGZA, Ț. 38. verb tranzitivevoca

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluievocare

evocare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular evocare evocarea
plural evocări evocările
genitiv-dativ singular evocări evocării
plural evocări evocărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z