evoca definitie

*evóc, a -á v. tr. (lat. é-voco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem pin [!] farmece: a evoca strigoiĭ. Aduc aminte: a evoca amintirile. Jur. Retrag unuĭ tribunal un proces și-l daŭ altuĭa. verb tranzitivevoc

EVOCÁ vb. I. tr. A aminti, a-și aduce aminte; a descrie, a scoate în relief. [P.i. evóc. / < fr. évoquer, it., lat. evocare]. verb tranzitivevoca

EVOCÁ vb. tr. a reaminti, a reînvia; a descrie în mod sugestiv. (< fr. évoquer, lat. evocare) verb tranzitivevoca

evocá (evóc, evocát), vb. – A aduce la cunoștință fapte, evenimente trecute. Lat. evocare (sec. XIX). – Der. evocabil, adj. (care poate fi evocat); evocați(un)e, s. f. (acțiunea de a evoca); evocator, adj. (care evocă). verb tranzitivevoca

evocá (a ~) vb., ind. prez. 3 evócă; conj. prez. 3 să evóce verb tranzitivevoca

evocà v. 1. a chema cu fermece, a face s’apară: vrăjitorii se făliau a evoca sufletele morților; 2. fig. a aduce aminte: a evoca trecutul. verb tranzitivevocà

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în conștiință fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult. – Din fr. évoquer, lat. evocare. verb tranzitivevoca

EVOCÁ, evóc, vb. I. Tranz. A aduce în focarul conștiinței fapte, evenimente, împrejurări, imagini tre­cute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult; a scoate în relief. Romanul evocă zbuciumul dureros al bătrînului meșter, om cin­stit, devotat clasei sale, dar prizonier încă al vechii men­talități care dăinuia în mișcarea muncitorească de la noi în perioada ei de început. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 224, 2/2. Atunci cînd veți vrea să evocați o imagine de nesfărîmat, numele lui Horia vă poate oferi cea mai elocventă comparație. BOGZA, Ț. 38. verb tranzitivevoca