reduceri si promotii 2018
Definitie evidență - ce inseamna evidență - Dex Online

evidență definitie

EVIDÉNT, -Ă adj. Vădit, neîndoielnic, clar, limpede. // adv. Fără îndoială, desigur. [Cf. fr. évident, it. evidente, lat. evidens]. adjectiv evident

EVIDÉNT, -Ă adj. (și adv.) vădit, neîndoielnic, clar, limpede. (< fr. évident, lat. videns) adjectiv evident

evidént adj. m., pl. evidénți; f. evidéntă, pl. evidénte adjectiv evident

evident a. ce apare deslușit, ce n’are nevoie de a fi dovedit. adjectiv evident

*evidént, -ă adj. (lat. évidens, -éntis, d. videre, a vedea). Clar, lămurit, vădit, manifest: adevăr evident. Adv. În mod evident, vădit. adjectiv evident

EVIDÉNT, -Ă, evidenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit; vădit, neîndoielnic. – Din fr. évident, lat. evidens, -ntis. adjectiv evident

EVIDÉNT, -Ă, evidenți, -te, adj. Care nu mai tre­buie dovedit, care se vede imediat, care nu poate fi pus la îndoială; clar, vădit, neîndoielnic. Larga răspîndire a cărții in mase este unul din semnele cele mai evidente ale dezvoltării culturale a poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 333, 2/1. ◊ (Adverbial) Evident, un ase­menea subiect de vorbă tulbura pe Milescu. D. ZAMFIRESCU, R. 220. adjectiv evident

EVIDÉNȚĂ s.f. 1. Caracterul a ceea ce este evident; certitudine, claritate. ♦ Ceea ce apare clar sau atrage atenția. ◊ A scoate în evidență = a reliefa, a sublinia, a remarca. 2. Înregistrare, însemnare a tot ceea ce ține de o activitate, de o chestiune etc. [Cf. it. evidenza, lat. evidentia]. substantiv feminin evidență

EVIDÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident. ♦ a scoate în ~ = a reliefa, a sublinia. 2. înregistrare a fenomenelor, bunurilor, persoanelor etc. (< fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza) substantiv feminin evidență

*evidénță f., pl. e (lat. evidentia). Calitatea de a fi evident. A fi în evidență, a fi vizibil, aparent. A scoate în evidență, a vădi. V. relief. substantiv feminin evidență

evidénță s. f., g.-d. art. evidénței; pl. evidénțe substantiv feminin evidență

evidență f. caracterul lucrului evident. substantiv feminin evidență

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență. = a scoate la iveală, a sublinia. 2. Activitate care asigură informarea permanentă și precisă despre situația dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea și controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ și calitativ. – Din fr. évidence, lat. evidentia, it. evidenza. substantiv feminin evidență

EVIDÉNȚĂ, (2) evidențe, s. f. 1. Faptul de a fi evi­dent, caracterul lucrului evident; certitudine, claritate. D. Jean Bart știe să dea ficțiunii evidența realității palpabile. IBRĂILEANU, S. 88. În toți timpii... știința a cerut dovezi pozitive, evidențe matematice. MACEDONSKI, O. IV 141. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) în evidență = a scoate la iveală, a sublinia, a face ca un lucru să fie clar, limpede pentru toți. Iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență. ANGHEL, PR. 173. 2. Înregistrarea tuturor lucrărilor, bunurilor sau per­soanelor legate de o anumită activitate; situație. Economia socialistă se caracterizează printr-o bună gospodărire și evidență riguroasă, prin folosirea rațională și cu cea mai mare grijă a avutului obștesc. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2588. ◊ Expr. A ține (sau a păstra) evidența = a înregistra și a păstra la zi situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate. substantiv feminin evidență

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului evidență

evidență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular evidență evidența
plural evidențe evidențele
genitiv-dativ singular evidențe evidenței
plural evidențe evidențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z