eveniment definitie

EVENIMÉNT s.n. Întâmplare importantă, remarcabilă. [Pl. -te. / < fr. événement, cf. lat. evenire – a se întâmpla]. substantiv neutru eveniment

EVENIMÉNT s. n. 1. întâmplare importantă; (p. ext.) accident (de circulație). 2. (fiz.) orice fenomen local și instantaneu. 3. (mat.) noțiune de bază din domeniul teoriei probabilităților care exprimă (ne)producerea unui fenomen în cadrul unui experiment. (< fr. événement) substantiv neutru eveniment

evenimént (eveniménte), s. n. – Întîmplare importantă, fapt însemnat. Rezultat din fr. évènement, încrucișat cu it. avvenimento. substantiv neutru eveniment

eveniment, evenimente s. n. (deț.) 1. scandal provocat de deținuți în penitenciar. 2. tentativă de automutilare a unui deținut. substantiv neutru eveniment

*evenimént n., pl. e (fr. évenement, d. lat. evenire, a se întîmpla; it. ev- și av-venimento). Întîmplare, maĭ ales fericită: descoperirea Americiĭ fu un mare eveniment. substantiv neutru eveniment

evenimént s. n., pl. eveniménte substantiv neutru eveniment

eveniment n. 1. tot ce se întâmplă; 2. lucru neașteptat, întâmplare tragică. substantiv neutru eveniment

EVENIMÉNT, evenimente, s. n. 1. Întâmplare importantă, fapt de mare însemnătate. 2. (În teoria informației) Orice fenomen local și instantaneu sau stare locală și instantanee. 3. (Mat.) Noțiune de bază din domeniul teoriei probabilităților, care exprimă producerea sau neproducerea unui fenomen în cadrul unui experiment. – Din fr. événement. substantiv neutru eveniment

EVENIMÉNT, evenimente, s. n. Întîmplare în viața socială sau particulară, deosebită de faptele cotidiene. Așteptase mereu ceva nou, o întîmplare, un eveniment care să-i schimbe traiul. BART, E. 240. substantiv neutru eveniment

a face eveniment expr. (deț.) 1. a provoca dezordine în penitenciar astfel încât gardienii să fie pedepsiți. 2. a se automutila pentru a fi transferat la infirmerie. substantiv neutru afaceeveniment