evantaliu definitie

EVANTÁI, evantaie, s. n. Obiect pliabil, în formă de semicerc, executat din hârtie, mătase, pene etc., folosit mai ales de femei pentru a-și face vânt și a se apăra de căldură. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semicerc. [Var.: evantáliu s. n.] – Din fr. éventail. substantiv neutruevantai

EVANTÁI, evantaie și evantaiuri, s. n. Obiect în formă de semicerc, executat din hîrtie, pene, pînză sau dantelă, care se folosește pentru a-și face vînt și a se apăra de căldură. Prefectul își rotise privirile asupra șirului de femei în mătăsuri care fluturau evantaiurile de dantelă neagră sau de pene. DUMITRIU, B. F. 160. Mișcîndu-și uriașele-i urechi ca niște evantaiuri, [elefantul] și-a întins trompa, zguduind cu putere gratiile. ANGHEL, PR. 115. ◊ Loc. adj. și adv. În evantai = în formă de raze care pornesc dintr-un punct și formează un semi­cerc. Păunul are coada în evantai. ▭ [Toamna] Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte. TOPÎRCEANU, B. 53. – Scris și: (după franțuzește) evantail (NEGRUZZI, S. III 65). – Variantă: evantáliu (BART, E. 101, ANGHEL-IOSIF, C. L. 9, HOGAȘ, H. 109) s. n. substantiv neutruevantai

EVANTÁLIU s.n. v. evantai. substantiv neutruevantaliu

*evantáliŭ n. (fr. éventail, d. vent, vînt). Un fel de ecran care se închide și se deschide și cu care-țĭ facĭ vînt cînd țĭ-e cald. – Și -áĭ, pl. aĭe. substantiv neutruevantaliŭ

evantaliu n. apărătoare (= fr. éventail). substantiv neutruevantaliu

EVANTÁLIU s. n. v. evantai. substantiv neutruevantaliu

EVANTÁLIU s. n. v. evantai. substantiv neutruevantaliu