ev definitie

EV- v. eu-. substantiv neutruev

EV s.n. Epocă, eră din istoria omenirii care se caracterizează prin trăsături specifice. [< lat. aevum]. substantiv neutruev

ev (livr.) s. n. / s. m., pl. évuri / evi substantiv neutruev

EV s. n. perioadă din istoria omenirii care are trăsături specifice. ◊ Evul mediu = perioada care ține de la apariția modului de producție feudal până la începutul dezvoltării modului de producție capitalist. (< lat. aevum) substantiv neutruev

*1) ev n., pl. urĭ (lat. aevum. V. etate, etern). Mare diviziune a istoriiĭ (maĭ multe secule [!]): evu mediŭ se întinde de la 495 pînă la 1453 saŭ 1492. – Acest cuvînt a fost introdus de Germanu Kellner la 1688. substantiv neutruev

EV, evuri, s. n. (Livr.) Perioadă din istoria omenirii cu anumite trăsături specifice. ◊ Evul Mediu = perioadă din istoria omenirii cuprinsă între Antichitate și epoca modernă. [Pl. și: (m.) evi] – Din lat. aevum. substantiv neutruev

EV, evuri, s. n. (Livresc) Epocă, eră din istoria omenirii caracterizată prin anumite trăsături care o deosebesc de al­tele. Cărămizile călătoresc spre sate tot mai îndepărtate, du­cînd o dată cu ele temeliile unui nou ev în viața țăranilor: acela al locuințelor de zid. BOGZA, C. O. 227. După viforul epocii contimporane, copiii noștri vor cunoaște un ev al păcii. SADOVEANU, C. 39. Pentru dînșii războiul însemna un eveniment prea îndepărtat, mai mult abstract. Sfîrșitu! unei epoci și începutul unui alt ev, cum sînt delimitate capi­tolele în manualele de istorie. C. PETRESCU, Î. II 217. ◊ Evul mediu = interval de timp caracterizat prin orînduirea feudală și ale cărui limite convenționale sînt căde­rea Romei (anul 476) și revoluția franceză din 1789. Între aceste două forțe sociale de bază ale orînduirii feudale, se desfășoară de-a lungul întregului ev mediu o luptă înver­șunată. IST. R.P.R. 62. substantiv neutruev