esplica definitie

ESPLICÁ vb. I. v. explica. verb tranzitivesplica

ESPLICÁ vb. I. v. explica. verb tranzitivesplica

ESPLICÁ vb. I v. explica. verb tranzitivesplica

EXPLICÁ, explíc, vb. I. 1. Tranz. (Uneori deter­minat printr-un substantiv sau pronume în dativ) A face mai clar, a face să fie mai ușor de înțeles; a lămuri, a arăta. V. desluși, tălmăci. Numeroși agitatori desfășoară o muncă intensă pentru a explica oamenilor muncii politica partidului care are drept scop construirea socialismului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2718. Organizația din­lăuntru a societății singură ne poate explica evoluțiile istorice. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Cu privire la o lecție, o temă etc.) A expune, a preda. (A b s o l.) Unora din băieți le da teme, pe alții îi asculta. Cînd explica, ascultam toți. SADOVEANU, O. VII 321. 2. Intranz. (Despre axiome, principii, legi știin­țifice) A servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprie­tăți etc. 3.. R e f l. A se justifica, a-și motiva acțiunile, vorbele etc. Am căutat să mă explic, dar n-am izbutit. ▭ Dați-mi voie să mă explic. Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București de mult. CARAGIALE, O. VII 31. ♦ (Cu pron. în dativ) A înțelege, a pricepe. Nu-mi explic, spune magistratul, cum de vă găseați cîteșitrei în cabinetul medicului. ARGHEZI, P. T. 95. ♦ Refl. reci­proc. (Despre două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni; a limpezi o situație cu scopul de a înlătura un conflict (existent sau posibil). – Variantă: (învechit) esplicá (CREANGĂ, A. 88, EMI­NESCU, N. 69) vb. I. verb tranzitivexplica