erupe definitie

*erúp, -rúpt, a -rúpe v. intr. (lat. e-rúmpere. V. rup). Fac erupțiune, izbucnesc: vulcanu erupe. verberup

ERÚPE vb. III. intr. A țâșni, a izbucni; (despre vulcani, sonde) a fi în erupție. [P.i. erúp, 3 -pe. / < lat. erumpere, după rupe]. verberupe

ERÚPE vt. intr. (despre magmă, petrol etc.) a face erupție; a țâșni, a izbucni. 2. (despre pete, bășicuțe pe piele, caracteristice unor boli) a apărea. (după lat. erumpere) verberupe

erúpe (erúp, erúpt), vb. – A face erupție, a ieși afară, a izbucni. Lat. erumpere (sec. XIX), conjugat ca rupe. – Der. (din fr.) eruptiv, adj.; erupți(un)e, s. f. verberupe

erúpe (a ~) (a face erupție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. erúp; part. erúpt verberupe

ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. 1. (Despre lavă, magmă, petrol) A face erupție, a ieși afară, a se revărsa cu putere; a țâșni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară țițeiul. 2. (Despre pete, bășicuțe etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe). verberupe

ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. (Despre corpuri fluide) A ieși brusc și violent dintr-un loc închis, a țîșni, a izbucni; (despre un vulcan, o sondă etc.) a face erupție, a arunca afară cu putere (lavă, țiței etc.). verberupe