erudit definitie

ERUDÍT, -Ă adj. Cu cunoștințe vaste; învățat, savant. ♦ (Despre opere științifice) Care arată erudiție, cunoștințe multe și profunde. [Cf. fr. érudit, lat. eruditus – cioplit, instruit]. adjectiverudit

ERUDÍT, -Ă adj. (și s.) care posedă cunoștințe vaste; învățat, savant. ◊ (despre opere științifice) care dovedește erudiție. (< fr. érudit, lat. eruditus) adjectiverudit

*erudít, -ă adj. (lat. e-rudítus, d. ex, din, și rudis, aspru, necĭoplit). Învățat, doct, savant: om erudit, carte erudită. adjectiverudit

erudít adj. m., pl. erudíți; f. erudítă, pl. erudíte adjectiverudit

erudit a. și m. învățat. adjectiverudit

ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ♦ (Despre opere științifice) Care conține cunoștințe vaste și aprofundate. – Din fr. érudit, lat. eruditus. adjectiverudit

ERUDÍT, -Ă, erudiți, -te, adj. (Despre persoane) Care posedă cunoștințe temeinice și vaste căpătate în urma unor studii îndelungate; savant, învățat. ◊ (Substantivat) Vă dați seama că tot progresul, cît e, s-a realizat la noi prin cîțiva mari cărturari? întrebă, tulbu­rat, Bălcescu. Datorăm nespus acelui mare erudit, stolnicul Constantin Cantacuzino. CAMIL PETRESCU, O. I 308. ♦ (Despre opere științifice) Care dovedește cunoștințe vaste și aprofundate. O lucrare erudită. ▭ O lungă controversă în care filologia are să se amestece cu istoria naturală și să facă un talmeș-balmeș precît se va putea mai doct și mai erudit. ODOBESCU, S. III 24. adjectiverudit