eremit definitie

Petru (Eremitul) m. călugăr francez, predică întâia cruciată și însoți pe cruciați (1050- 1115). substantiv masculin petru

EREMÍT s.m. Ermit. [Cf. it., lat. eremita, gr. eremites < eremosdeșert]. substantiv masculin eremit

EREMÍT s. m. sihastru; ermit. (< fr. érémite, lat. eremita, gr. eremites) substantiv masculin eremit

*eremít, -ă s. (vgr. eremítes, d. éremos, pustiŭ, nelocuit; lat. eremita, fr. ermite). Rar. Pustnic, sihastru, călugăr care trăĭește singur, nu în mînăstire. substantiv masculin eremit

eremít s. m., pl. eremíți substantiv masculin eremit

eremit m. pustnic. substantiv masculin eremit

EREMÍT, eremiți, s. m. Pustnic, sihastru, schimnic. [Var.: ermít s. m.] – Din fr. érémite. substantiv masculin eremit

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului eremit

eremit   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eremit eremitul
plural eremiți eremiții
genitiv-dativ singular eremit eremitului
plural eremiți eremiților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z