reduceri si promotii 2018
Definitie epocă - ce inseamna epocă - Dex Online

epocă definitie

ÉPOCĂ s.f. 1. Perioadă, interval de timp din istorie, marcat prin anumite evenimente importante. ◊ A face epocă = a marca o modă, a lăsa o amintire durabilă. 2. Timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic la aceleași condiții). 3. Subdiviziune a unei ere geologice. [Pl. -ci, -ce, var. epohă s.f. / < fr. époque, it. epoca, cf. gr. epoche – timp de oprire]. substantiv feminin epocă

épocă (époci), s. f. – Perioadă, eră. – Var. (înv.) epohă, epohi. Ngr. ἐποχή (sec. XVII, cf. Gáldi 183) și modern din fr. époque.Der. epocal, adj. (memorabil). substantiv feminin epocă

ÉPOCĂ s. f. 1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente și trăsături specifice importante. ♦ a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă. 2. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic). 3. subdiviziune a unei perioade geologice. (< fr. époque, gr. epokhe) substantiv feminin epocă

épocă s. f., g.-d. art. épocii; pl. époci substantiv feminin epocă

*épocă și epócă f., pl. ĭ, e (vgr. epohé; fr. époque, it. época). Punct fix în istorie. Dată, moment însemnat: epoca slavizmuluĭ [!] (1290-1633) și a grecizmuluĭ (1633-1821) în istoria Românilor. A face épocă, a fi însemnat (ilustru) și a lăsa o vie amintire. Geol. Vîrstă, ev, lung spațiŭ de timp: época triasică, jurasică, cretacee. substantiv feminin epocă

epocă f. punct determinat în istorie, moment când s´a produs un fapt remarcabil: epoca slavismului (1290—1633) sau a grecismului (1633—1821) în istoria română. substantiv feminin epocă

ÉPOCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2). ◊ Expr. A face epocă = a atrage atenția, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, același lucru în aceleași condiții. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. și: epócă. -Var.: (înv.) épohă s. f.] – Din fr. époque. substantiv feminin epocă

EPÓCĂ, epoci, s. f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebește de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, remar­cabile. Leninismul este marxismul epocii noastre, steagul luptei pentru comunism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2562. Pentru crearea unei întregi linii a acțiunii rolului e necesară o cunoaștere amănunțită a piesei, a epocii, a vieții. V. ROM. februarie 1952, 13. Încă înainte de 1290, epocă cînd cronicile și hrisoavele pun venirea Radului Negru v., se aflau prinți romîni. BĂLCESCU, O. I 136. ◊ Costum de epocă = îmbră­căminte caracteristică unei perioade din trecut. ◊ Expr. (Prin exagerare) A face epocă = a atrage atenția, a face vîlvă, a se impune (la un moment dat). 2. Timp, vreme (în care se repetă periodic același lucru în aceleași condiții). Epoca însămînțărilor.Și zilele treceau. Epoca negurilor în deltă sosise. BART, E. 386. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. Au fost descoperite vase de ceramică din a doua epocă a fierului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 384, 5/6. – Accentuat și: épocă. - Pl. și: (învechit) epoce (GHEREA, ST. CR. II 294, EMINESCU, O. I 140). – Variantă: (învechit) epóhă (RUSSO, S. 73, ALECSANDRI, T. 1035, NEGRUZZI, S. I 275) s. f. substantiv feminin epocă

Epoca de Aur expr. (iron.) anii 1980-1989 ai dictaturii comuniste în România, marcați de cea mai drastică scădere a nivelului de trai. substantiv feminin epocadeaur

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului epocă

epocă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular 'epocă 'epoca
plural 'epoci 'epocele
genitiv-dativ singular 'epoce 'epocii
plural 'epoci 'epocilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z