epitrop definitie

epítróp (-pi), s. m. – Administrator, efor. Mr. pitrup. Ngr. ἐπίτροπος (sec. XVIII, cf. Gáldi 182), cf. alb. pitrúp, bg. pítrop. – Der. epitropie, s. f. (tutelă; eforie; funcție de epitrop), din ngr. ἐπιτροπία. substantiv masculinepitrop

epítrop m. (ngr. Și vgr. epí-tropos. V. trop, tropic, eliotrop, geotropic). Tutor. Curator. Mold. Efor (de spital, de biserică). substantiv masculinepitrop

epítrop (-pi-trop) s. m., pl. epítropi substantiv masculinepitrop

epitrop m. 1. tutor, curator; 2. îngrijitor de averea unei biserici. [Gr. mod.]. substantiv masculinepitrop

EPÍTROP, epitropi, s. m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. și: epitróp] – Din ngr. epítropos. substantiv masculinepitrop

EPÍTROP, epitropi, s. m. (Azi rar) 1. Tutore. V. curator. A venit vremea ca epitropii să se întrebe și să se sfătuiască ce e de făcut cu Constantin. GALACTION, O. I 115. Primise sarcina ce i se detese de tribunal să-i fie epitrop. MACEDONSKI, O. III 63. Fiind acum de măritat o fată foarte rară Ș-ai ei epi­tropi căutînd bărbat în altă țară. ALEXANDRESCU, M. 170. 2. (Mold.) Administrator al unui bun, în special al averii unei instituții bisericești; efor. – Accentuat și: epitróp. substantiv masculinepitrop