patrahír n., pl. e (ngr. patrahili, mgr. epitrahtlion, vgr. epitrahélion, d. ept, pe, și tráhelos, ceafă: vsl. ĭepitrahilĭ și petrahilŭ, rus. epitrahilĭ). O insignă a preutuluĭ [!] ortodox cînd oficiază. (Consistă dintr´o bandă brodată, lată de vre-o 40 c.m. și pe care preutu șĭ-o atîrnă pe pept [!]). Vechĭ și petrahíl, -ír, patrahil. Vest și patrafir. Ca neol. și epitrahil. V. căcĭulă. substantiv neutrupatrahir
epitrahil n. V. patrafir. substantiv neutruepitrahil
EPITRAHÍL s. n. v. patrafir. substantiv neutruepitrahil
EPITRAHÍL, epitrahile, s. n. Patrafir. Omoforul, rucavițele, tiara, epitrahilul, sita și cîrja vin de la Dosithei. ARGHEZI, P. T. 25. Epitrahilul de mătase pe care se vede figurat chiar banul Barbu cu portul călugăresc de pe atunci. ODOBESCU, S. I 335. substantiv neutruepitrahil
epitrahil substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | epitrahil | epitrahilul |
plural | epitrahile | epitrahilele | |
genitiv-dativ | singular | epitrahil | epitrahilului |
plural | epitrahile | epitrahilelor |