epitet definitie

credit rapid online ifn

EPITÉT s. n. figură de stil constând în alăturarea unui cuvânt de un altul pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ◊ calificativ. (< fr. épithète, lat. epithetum, gr. epitheton) substantiv neutruepitet

EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt așezat lângă un substantiv pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adăugat]. substantiv neutruepitet

credit rapid online ifn

*epitét n., pl. e (vgr. epítheton). Cuvînt care califică: acestuĭ rege i s’a dat epitetu de „mare”. substantiv neutruepitet

epitét s. n., pl. epitéte substantiv neutruepitet

epitet n. vorbă ce servă a califica. substantiv neutruepitet

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton. substantiv neutruepitet

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv (mai ales adjectiv) pus pe lîngă un substantiv. Nu poate să fie vorba... de acești înjghebători de rime și de epitete furate, cînd vorbim despre adevărați poeți. GHEREA, ST. CR. I 148. [La Eminescu] cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 239. Bahluiul a avut onoarea a fi cîntat în versuri de poetul Alecsandri, ce-i dete epitetul de lăcaș al broaștelor. BOLINTINEANU, O. 276. substantiv neutruepitet

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiepitet

epitet  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular epitet epitetul
plural epiteturi epitetele
genitiv-dativ singular epitet epitetului
plural epitete epitetelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z