epigraf definitie

EPIGRÁF s.n. Citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol. ♦ Scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc. [< fr. epigraphe, cf. gr. epi – deasupra, graphein – a scrie]. substantiv neutruepigraf

EPIGRÁF s. n. 1. citat semnificativ pus la începutul unei cărți, al unui capitol. 2. scurtă inscripție de pe fațada unui edificiu, a unui monument etc. (< fr. épigraphe) substantiv neutruepigraf

*epigráf, -ă s. (d. epigrafie). Savant în epigrafie. – Maĭ puțin bine epigrafist. Cp. cu cali-, foto-, geo- și paleo-graf. substantiv neutruepigraf

epigráf (-pi-graf) s. n., pl. epigráfe substantiv neutruepigraf

epigraf n. 1. inscripțiune pe un edificiu; 2. citațiune, sentență pusă în fruntea unui capitol sau a unei cărți spre a-i indica obiectul, spiritul. substantiv neutruepigraf

EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o operă celebră, în versuri sau în proză, pus la începutul unei cărți sau al unui capitol pentru a indica în mod concis ideea artistică a lucrării sau a capitolului respectiv; moto². ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. épigraphe. substantiv neutruepigraf

EPIGRÁF, epigrafe, s. n. Scurtă sentință (citată dintr-un autor) pusă la începutul unei cărți, unui capitol etc. pentru a indica în rezumat conținutul sau spiritul în care e scris. Uneia dintre «însemnările» sale, care se cheamă Pădurea și Stepa, Turgheniev îi pune ca epigraf cîteva versuri. SADOVEANU, E. 243. Această idee... a fost înscrisă, drept epigraf, în fruntea uneia din cele cinci probe de traducțiune romînă de pre Erodot. ODOBESCU, S. II 483. ♦ Scurtă inscripție pe fațada unei construcții, a unui monument etc. substantiv neutruepigraf