epigon definitie

EPIGÓN s.m. 1. Denumire dată fiilor celor șapte comandanți care au pierit la asediul Tebei. ♦ Diadoh. 2. (Adesea ironic) Descendent, urmaș (inferior predecesorilor); scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. [< fr. épigone, it. epigono, cf. gr. epigonos – descendent]. substantiv masculinepigon

EPIGÓN s. m. 1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei. ◊ diadoh. 2. urmaș lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. 3. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă. (< germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos) substantiv masculinepigon

*epigón m. (vgr. epí-gonos, născut pe urmă). Mit. Eroŭ din număru celor care aŭ făcut a doŭa expedițiune contra Tebeĭ, fiiĭ celor șapte căpiteniĭ [!] care aŭ făcut-o pe cea dintîĭ. Fig. Urmaș maĭ puțin ilustru al unor părințĭ iluștri. substantiv masculinepigon

epigón s. m., pl. epigóni substantiv masculinepigon

EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone. substantiv masculinepigon

EPIGÓN, epigoni, s. m. (Adesea ironic și depreciativ) Urmaș, succesor (inferior predecesorilor). Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi. EMINESCU, O. I 35. substantiv masculinepigon

Epigoni m. pl. 1. Mit. numele eroilor cari făcură a doua expedițiune în contra Tebei, fii celor șapte căpetenii cari întreprinsese pe cea dintâi; 2. fig. urmașii unor părinți iluștri, posteritatea unei epoce glorioase: iară noi, noi... epigonii... ? EM. substantiv masculinepigoni