EPIFONÉM s.n. Exclamație sentențioasă prin care se termină, se rezumă un discurs, o povestire. [< fr. épiphonème, cf. gr. epi – peste, phonein – a vorbi]. substantiv neutruepifonem
EPIFONÉM s. n. exclamație sentențioasă prin care se termină, se rezumă un discurs, o povestire. (< fr. épiphonème) substantiv neutruepifonem
epifoném s. n., pl. epifonéme substantiv neutruepifonem
EPIFONÉM, epifoneme, s. n. Exclamație sentențioasă prin care se termină un discurs, o povestire. – Din fr. épiphonème. substantiv neutruepifonem
epifonem substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | epifonem | epifonemul |
plural | epifoneme | epifonemele | |
genitiv-dativ | singular | epifonem | epifonemului |
plural | epifoneme | epifonemelor |