EPIFENOMÉN s.n. 1. (Fil.) Fenomen secundar a cărui prezență sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esențial. 2. Simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta. [< fr. épiphénomène]. substantiv neutruepifenomen
EPIFENOMÉN s. n. 1. (fil.) fenomen secundar a cărui prezență sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esențial. 2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta. (< fr. épiphénomène) substantiv neutruepifenomen
epifenomén s. n., pl. epifenoméne substantiv neutruepifenomen
EPIFENOMÉN, epifenomene, s. n. Fenomen secundar care însoțește un alt fenomen esențial, fără să-l influențeze. – Din fr. épiphénomène. substantiv neutruepifenomen
epifenomen substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | epifenomen | epifenomenul |
plural | epifenomene | epifenomenele | |
genitiv-dativ | singular | epifenomen | epifenomenului |
plural | epifenomene | epifenomenelor |