epicureism definitie

EPICURÍSM s. n. 1. Concepție etică a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria fericirii raționale a individului. 2. Curent de reconsiderare a ideilor lui Epicur în Renaștere și în filosofia iluministă și materialistă din sec. XVII-XVIII. [Var.: epicureísm s. n.] – Din fr. épicurisme. substantiv neutruepicurism

EPICURÍSM s. n. Doctrină materialistă a lui Epicur, filozof grec din secolul al IV-lea î.e.n., care explica lumea, fenomenele, cunoașterea în chip raționalist-materialist și combătea misticismul, dar, în ce privește concepția morală, a încercat să creeze o teorie etică a fericirii raționale la baza căreia stă nu activitatea creatoare, ci repausul, liniștea și satisfacția individualistă, egoistă. – Variantă: epicureísm s. n. substantiv neutruepicurism

EPICUREÍSM s.n. v. epicurism. substantiv neutruepicureism

*epicureízm n. Fil. Morala luĭ Epicur și a epicureilor. V. edonizm. substantiv neutruepicureizm

EPICUREÍSM s. n. v. epicurism. substantiv neutruepicureism

EPICUREÍSM s. n. v. epicurism. substantiv neutruepicureism