encefal definitie

ENCEFÁL s.n. Totalitatea centrilor nervoși centrali care se găsesc în cutia craniană; creier. [Pl. -luri, -le. / < fr. encéphale, cf. gr. en – în, kephale – cap]. substantiv neutruencefal

ENCEFÁL¹ s. n. totalitatea centrilor nervoși centrali care se găsesc în cutia craniană; creier. (< fr. encéphale) substantiv neutruencefal

ENCEFAL²(O), -ENCEFÁL, -ENCEFALÍE elem. „creier, encefal; cerebral”. (< fr. encéphal/o/-, -encéphale, -encéphalie, cf. gr. enkephalos) substantiv neutruencefal

*encefál și (maĭ bine) encéfal n., pl. e (vgr. egképhalos d. én, în, și kephalé, cap). Anat. Creĭer. substantiv neutruencefal

encefál s. n., pl. encefále substantiv neutruencefal

encefal n. totalitatea organelor conținute în cavitatea craniului. substantiv neutruencefal

ENCEFÁL, encefale, s. n. Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare, pedunculii cerebrali și bulbul rahidian. – Din fr. encéphale. substantiv neutruencefal

ENCEFÁL, encefale, s. n. (Anat.) Creier (1). Neuronii care transmit excitația de la sistemid nervos central, adică de la encefal sau măduva spinării la mușchi... se numesc neuroni centrifugi sau motori. ANATOMIA 187. substantiv neutruencefal