empirism definitie

credit rapid online ifn

EMPIRÍSM s.n. 1. Concepție gnoseologică care socotește experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; empirism social = curent sociologic din S.U.A. care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. Folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. [< fr. empirisme, cf. gr. empeiria – experiență]. substantiv neutruempirism

*empirízm n., pl. e (d. empiric). Medicină băbească, adică fundată numaĭ pe experiență. Șarlatanie medicală. Credința filosofilor [!] empiricĭ, care atribue [!] numaĭ experiențeĭ originea științeĭ noastre (în opoz. cu idealizmu și raționalizmu). substantiv neutruempirizm

credit rapid online ifn

empirísm s. n. substantiv neutruempirism

EMPIRÍSM s. n. 1. concepție în filozofie care consideră experiența senzorială ca sursă fundamentală a cunoașterii, negând valoarea abstracțiilor. ♦ ~ logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte; ~ social = orientare sociologică recentă din SUA care, renunțând la orice teorie, procedează la studiul direct al fenomenelor sociale concrete pe baza unor ipoteze restrânse. 2. folosirea exclusivă a experienței într-o activitate. (< fr. empirisme) substantiv neutruempirism

empirism n. 1. medicină fundată numai pe experiență; 2. șarlatanie medicală; 3. filozofie empirică care atribue numai experienței origina cunoștințelor noastre (în opozițiune cu idealismul și raționalismul): empirismul lui Locke. substantiv neutruempirism

EMPIRÍSM s. n. Teorie epistemiologică potrivit căreia informația autentică despre lume trebuie obținută prin mijloace a posteriori, astfel încât nimic nu poate fi gândit fără să fi fost mai întâi simțit. ◊ Empirism logic = variantă a neopozitivismului care admite numai enunțurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepțiile fiecărui subiect în parte. – Din fr. empirisme. substantiv neutruempirism

EMPIRÍSM s. n. 1. Curent filozofic care consideră experiența senzorială ca unica sursă a cunoașterii și a cunoștințelor. 2. Folosire exclusivă a experienței într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstracției științifice. Pentru majoritatea actorilor noștri s-a pus, în ultimii ani, și se pune cu extremă acuitate astăzi, problema schimbării mijloacelor lor de creație, renunțarea la empirismul boem care a domnit în lumea teatrului burghez. CONTEMPORANUL, S. II 1949, nr. 164, 9/1. substantiv neutruempirism

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiempirism

empirism  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular empirism empirismul
plural
genitiv-dativ singular empirism empirismului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z