EMOTIVÍSM s.n. Școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. [Cf. fr. émotivisme]. substantiv neutruemotivism
EMOTIVÍSM s. n. școală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noțiunilor și al judecăților morale este pur emotiv, exprimând doar intențiile și dorințele celui care le enunță. (< fr. émotivisme) substantiv neutruemotivism
emotivísm s. n. substantiv neutruemotivism
EMOTIVÍSM s. n. Teorie conform căreia propozițiile moralei nu descriu stări de fapt, ci exprimă sau provoacă sentimente și atitudini ce au legătură cu istoria folosirii cuvintelor. – Din fr. émotivisme. substantiv neutruemotivism
emotivism substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | emotivism | emotivismul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | emotivism | emotivismului |
plural | — | — |