emițător definitie

EMIȚĂTÓR, -OÁRE adj. Care emite; emitent. // s.n. Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. [< emite + -(ă)tor, după fr. émetteur]. adjectiv emițător

EMIȚĂTÓR, -OÁRE I. adj. care emite; emitent, emisiv. ♦ post ~ = post de radioemisiune. II. s. n. dispozitiv, instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsuri de curent. (după fr. émetteur) adjectiv emițător

emițătór¹ adj. m., pl. emițătóri; f. sg. și pl. emițătoáre adjectiv emițător

emițătór² s. n., pl. emițătoáre adjectiv emițător

EMIȚĂTÓR, -OÁRE, emițători, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care emite; emisiv. ◊ Post emițător = post de radioemisie. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. ◊ Emițător radio = radioemițător. 3. S. m. (Lingv.) Persoană care emite un enunț lingvistic. – Emite + suf. -ător (după fr. émetteur). adjectiv emițător

EMIȚĂTOR, -OÁRE, emițători, -oare, adj. Care emite. ◊ Post emițător = post de radioemisiune. ♦ (Substan­tivat) Dispozitiv sau instalație care emite unde sonore ori electromagnetice sau impulsii de curent. adjectiv emițător