elocvent definitie

ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. Care vorbește frumos și convingător. 2. Plin de conținut, expresiv, demonstrativ. [Var. elocuent, -ă adj. / cf. it. eloquente, lat. eloquens < eloqui – a vorbi]. adjectivelocvent

ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator. 2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ. (< fr. éloquent, lat. eloquens) adjectivelocvent

*elocŭént, -ă adj. (lat. éloquens, -éntis). Care vorbește bine, cu elocŭență: orator elocŭent. Care e pronunțat cu elocŭență: discurs elocŭent. Fig. Convingător: lacrimĭ elocŭente. Adv. În mod elocŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte. adjectivelocŭent

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte adjectivelocvent

elocvent a. 1. care vorbește bine; 2. fig. convingător: cifrele sunt destul de elocvente. adjectivelocvent

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis. adjectivelocvent

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. 1. (Despre per­soane) Care are darul de a expune, de a prezenta un subiect în chip frumos și convingător. Orator elocvent. ◊ Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. 2. (Despre lucruri, acțiuni) Care spune mult, plin de înțeles, demonstrativ, expresiv, semnificativ. Gest elocvent. Privire elocventă. ▭ Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își des­fășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. Dădea din mini, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. ◊ (Adverbial) Trecînd pe lingă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204. adjectivelocvent