elocinte definitie
- Vezi aici mai multe rimeelocinte
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuel
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuelo
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cute
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cunte
ELOCÍNȚĂ s. f. elocvență. (< lat. eloquentia) substantiv femininelocință
ELOCÍNȚĂ s.f. Elocvență. [Cf. lat. eloquentia]. substantiv femininelocință
ELOCÍNȚĂ s. f. v. elocvență. substantiv femininelocință
ELOCÍNȚĂ s. f. (Învechit) Elocvență. Pe Grigorescu toate l-au emoționat... Din pînzele lui, de o elocință uimitoare, poți să-i reconstitui întreaga viață. DELAVRANCEA, H. T. 264. Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei, îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304. substantiv femininelocință
*elocŭénță f., pl. e (lat. eloquentia). Arta, talentu [!] de a vorbi bine, de a emoționa, de a convinge. Fig. Putere de a convinge: elocŭența cifrelor. – Fals -cvență, -cínță. substantiv femininelocŭență
ELOCVÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoționant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínță s. f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia. substantiv femininelocvență
*elocŭént, -ă adj. (lat. éloquens, -éntis). Care vorbește bine, cu elocŭență: orator elocŭent. Care e pronunțat cu elocŭență: discurs elocŭent. Fig. Convingător: lacrimĭ elocŭente. Adv. În mod elocŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte. temporarelocŭent
ELOCÍNTE adj. invar. (Învechit) Elocvent. Stenografia... nu ne-a transmis elocintele cuvinte rostite de dînsul în Obșteasca Adunare. GHICA, S. 633. temporarelocinte