reduceri black friday
Definitie element - ce inseamna element - Dex Online
Alege sensul dorit: element - substantiv masculin element - substantiv neutru

element definitie

ELEMÉNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substanțe sau principii despre care se credea că stau la baza corpurilor și a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forțe din natură, forțele naturii. 2. Parte componentă a unui obiect, a unei mașini. 3. Membru al unei colectivități etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimică și care, în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse. 5. Mediu în care trăiește o ființă, o viețuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj plăcut în care se simte bine cineva. 6. Pilă electrică; celulă a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei științe. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / < lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento]. substantiv masculin element

!elemént1 (parte de calorifer) s. m., pl. eleménți substantiv masculin element

!elemént2 (fenomen, componentă) s. n., pl. eleménte substantiv masculin element

ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum. substantiv masculin element

*elemént n., pl. e (lat. elementum). Corp simplu saŭ indescomponibil, ca argintu, cupru, feru [!], azotu ș. a. Principiŭ constituant. Fig. Mediu în care o ființă e făcută să trăĭască: apa e elementu peșteluĭ. Obĭect care concură cu altele la formarea unuĭ tot: elementele uneĭ opere. Noțiunĭ prime ale unuĭ lucru: elemente de fizică. Elementele naturiĭ, aeru, apa, pămîntu, focu și (pin [!] ext.) ploaĭa, geru, căldura ș. a.: Napoleon în Rusia a fost învins de elementele naturiĭ. substantiv neutru element

element, elemente s. n. (pol.) individ declasat. substantiv neutru element

ELEMÉNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substanțe sau principii despre care se credea că stau la baza corpurilor și a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forțe din natură, forțele naturii. 2. Parte componentă a unui obiect, a unei mașini. 3. Membru al unei colectivități etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimică și care, în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse. 5. Mediu în care trăiește o ființă, o viețuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj plăcut în care se simte bine cineva. 6. Pilă electrică; celulă a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei științe. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / < lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento]. substantiv neutru element

element n. 1. corp simplu sau substanță ce nu poate fi descompusă, ca aurul, argintul, oxigenul; 2. tot ce intră în compozițiunea altui lucru; oxigenul și hidrogenul sunt elementele apei; 3. mediul unde trăiește un animal: elementul peștelui e apa; 4. fig. mediul favorit; 5. pl. principiile unei arte sau științe, noțiunile prime: elemente de geografie; 6. pl. diferite condițiuni de sol, de climă, de anotimp: acest cuceritor fu învins de elemente. substantiv neutru element

ELEMÉNT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pământul) ale corpurilor și fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forțe ale naturii. 3. parte componentă a unui întreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = temă, cuvânt împrumutat, fără existență independentă, numai în compunerea de tip savant; ~ de relație = cuvânt sau locuțiune care exprimă raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivități etc. 4. (chim.) corp simplu, care în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu în care trăiește o ființă. ♦ a fi în ŭl său = a fi într-o situație favorabilă. 6. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formează o mulțime. 7. celulă a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. élément, lat. elementum) substantiv neutru element

ELEMÉNT, elemente, s. n., (2) elemenți, s. m. 1. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție. 2. S. m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 3. Persoană care face parte dintr-o colectivitate. 4. (În filozofia antică) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 5. Mediu în care trăiește o ființă. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 6. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 7. Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice. 8. Principiu de bază, noțiune fundamentală a unei discipline. – Din fr. élément, lat. elementum. substantiv neutru element

ELEMÉNT, elemente, s. n. 1. Parte componentă a unui lucru; parte care contribuie la formarea unui întreg. Termenii tehnici sînt printre cele mai mobile elemente ale vocabularului. GRAUR, F. L. 83. Elementele constitutive ale vieței lui sufletești. EMINESCU, N. 83. ♦ Piesă sau ansamblu de piese al unei construcții, avînd un rol bine determinat în alcătuirea acesteia. 2. Persoană (care face parte dintr-o colectivitate). În școală a fost un element bun.Elemente apar­ținând claselor exploatatoare nu pot fi membri ai parti­dului. GHEORGHIU-DEJ, Art. CUV. 158. Intorcîndu-se în Rusia, tînărul intelectual [Turgheniev] se simte atras de elementele progresiste. SADOVEANU, E. 234. 3. (În filozofia antică) Fiecare din cele patru aspecte ale materiei (foc, apă, aer, pămînt) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii; stihie. ♦ Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică. 4. Mediu în care trăiește o ființă. Elementul peștelui e apa.Chiar un păstrăv adus la țărm are șanse să se mai întoarcă în elementul lui. SADOVEANU, V. F. 110. ♦ Fig. Ambianța în care cineva se simte bine. Trăiesc în durere ca-n elementul meu. ALEXANDRESCU, P. 79. 5. (Chim.) Substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse. 6. (Fiz.) Pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice primare sau secundare. 7. (În legătură cu o disciplină oarecare, mai ales la pl.) Principiu de bază, noțiune fundamentală; rudi­ment. Elemente de geometrie. substantiv neutru element

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului element

element   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular element elementul
plural elemenți elemenții
genitiv-dativ singular element elementului
plural elemenți elemenților
element   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular element elementul
plural elemenți elemenții
genitiv-dativ singular element elementului
plural elemenți elemenților
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z