elegie definitie

ELEGÍE s.f. 1. Poezie lirică cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristețe; jale, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. élégie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cântec trist]. substantiv femininelegie

ELEGÍE s. f. 1. poezie lirică în care domină sentimentul de melancolie; (p. ext.) plângere, jeluire. 2. piesă vocală sau instrumentală cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. élégie, lat. elegia, gr. elegeia) substantiv femininelegie

*elegíe f. (vgr. elegeía, lat. elegía și elegéa. V. elogiŭ). Poezie tristă saŭ duĭoasă. V. doĭnă. substantiv femininelegie

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile substantiv femininelegie

elegie f. poezie cu coprinsul trist sau duios, cântec de durere și de jale. substantiv femininelegie

ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia. substantiv femininelegie

ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care se exprimă jalea unui poet nemulțumit de realitatea vremii sale; p. ext. plîngere, jeluire. «Contemporanul» întrerupe pentru un moment cu nota lui socială eternele elegii ale epigonilor eminesciani. ANGHEL, PR. 184. În fața munților noștri, sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri ( = a descrie). ALEXANDRESCU, P. 47. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. Elegie de Massenet. ♦ F i g. Vîntul, încremenit pe creștetul înalt al pădurilor, nu-și mai cînta frunzelor eterna sa elegie. HOGAȘ, M. N. 96. substantiv femininelegie