EGOLÁTRU, -Ă adj. (Rar) Stăpânit de egolatrie; egoist, egotist. [Cf. lat. ego – eu, după idolatru]. adjectivegolatru
EGOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. (om) stăpânit de egolatrie. (< ego- + -latru) adjectivegolatru
egolátru (-la-tru) adj. m., pl. egolátri; f. egolátră, pl. egolátre adjectivegolatru
EGOLÁTRU, -Ă, egolatri, -e, adj. Stăpânit de egolatrie. – Cf. lat. ego (după idolatru). adjectivegolatru
egolatru adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | egolatru | egolatrul | egolatră | egolatra |
plural | egolatri | egolatrii | egolatre | egolatrele | |
genitiv-dativ | singular | egolatru | egolatrului | egolatre | egolatrei |
plural | egolatri | egolatrilor | egolatre | egolatrelor |