EFRÁCȚIE s.f. Spargere făcută cu intenția de a fura. [Gen. -iei, var. efracțiune s.f. / cf. fr. effraction, lat. effractio]. substantiv femininefracție
EFRÁCȚIE s. f. spargere cu intenția de a fura. (< fr. effraction, lat. effractio) substantiv femininefracție
efrácție (e-frac-ți-e) s. f., art. efrácția (-ți-a), g.-d. art. efrácției; pl. efrácții, art. efrácțiile (-ți-i-) substantiv femininefracție
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction. substantiv femininefracție
EFRÁCȚIE s. f. Spargere a unei uși, broaște, ferestre etc. făcută cu scopul de a jefui. ◊ (Jur.) Furt prin efracție = furt prin spargere. substantiv femininefracție
efracțiúne f. (după fracțiune, d. lat. ef-fringere, fractum, a frînge, a sparge; fr. effraction). Jur. Spargere făcută cu intențiunea de a fura: furtu cu efracțiune e calificat ca crimă. – Și -ácție. substantiv femininefracțiune
efracție | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | efracție | efracția |
plural | efracții | efracțiile | |
genitiv-dativ | singular | efracții | efracției |
plural | efracții | efracțiilor |