efigie definitie

EFÍGIE s.f. Chipul unui suveran, al unui șef de stat, reprezentat pe o monedă, pe o medalie etc. ♦ (Rar) Imagine a unei persoane; portret care redă doar asemănarea fizică. [Pron. -gi-e, gen. -iei. / < fr., it. effigie, cf. lat. effigies – imagine]. substantiv femininefigie

EFÍGIE s. f. chipul unui suveran, al unui om de stat, de știință etc., reprezentat pe o monedă, medalie, marcă poștală. ◊ imagine a unei persoane; portret care redă doar asemănarea fizică. (< fr. effigie, lat. effigies) substantiv femininefigie

*efígĭe f. (lat. effígies, d. ef-fingere, a reprezenta. V. figură). Reprezentarea, imaginea uneĭ persoane: monetă [!] cu efigia suveranuluĭ. substantiv femininefigĭe

efígie (-gi-e) s. f., art. efígia (-gi-a), g.-d. art. efígiei; pl. efígii, art. efígiile (-gi-i-) substantiv femininefigie

efigie f. reprezentarea unei persoane în pictură sau în relief: monedă cu efigia suveranului. substantiv femininefigie

EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare în relief pe monede, medalii etc. a chipului unui personaj important. ♦ Imaginea, portretul pictat, desenat, incizat etc. al unei persoane. – Din fr. effigie, lat. effigies. substantiv femininefigie

EFÍGIE, efigii, s. f. Reprezentare plastică a chipului unei persoane (mai ales pe monede sau medalii). Bronz sau marmură cu efigia lui nu s-a ridicat încă în fața nici unei școli veterinare. ANGHEL, PR. 108. Afirmînd a țării vechi datini glorioase, Am și bătut monedă cu efigia mea. ALECSANDRI, T. II 153. – Accentuat și: efigíe. substantiv femininefigie