EFECTUÁ vb. I. tr. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pron. -tu-a-, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. effectuer]. verb tranzitiv efectua
EFECTUÁ vb. tr. a face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. (< fr. effectuer, lat. effectuare) verb tranzitiv efectua
efectuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 efectueáză, 1 pl. efectuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să efectuéze (-tu-e-); ger. efectuấnd (-tu-ând) verb tranzitiv efectua
efectuà v. a pune în execuțiune, a săvârși: a efectua un proiect. verb tranzitiv efectuà
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare. verb tranzitiv efectua
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A înfăptui, a săvîrși, a realiza, a îndeplini, a executa. Țărănimea muncitoare a efectuat în mai bune condițiuni însămînțările și arăturile adînci de toamnă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2836. – Pronunțat: -tu-a. verb tranzitiv efectua
*efectuéz v. tr. (fr. effectuer, mlat. effectuare, d. lat. effectus, efect). Îndeplinesc, execut: a efectua un proĭect. verb tranzitiv efectuez
| efectua verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) efectua | efectuare | efectuat | efectuând | singular | plural | ||
| efectuând | efectuați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | efectuez | (să) efectuez | efectuam | efectuai | efectuasem | |
| a II-a (tu) | efectuezi | (să) efectuezi | efectuai | efectuași | efectuaseși | ||
| a III-a (el, ea) | efectuează | (să) efectuai | efectua | efectuă | efectuase | ||
| plural | I (noi) | efectuăm | (să) efectuăm | efectuam | efectuarăm | efectuaserăm | |
| a II-a (voi) | efectuați | (să) efectuați | efectuați | efectuarăți | efectuaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | efectuează | (să) efectueze | efectuau | efectuară | efectuaseră | ||