efectiv definitie

EFECTÍV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement]. adjectivefectiv

EFECTÍV, -Ă I. adj. care are efect; real, adevărat. II. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate. III. adv. adevărat, real, de fapt. (< fr. effectif, lat. effectivus) adjectivefectiv

*efectív, -ă adj. (lat. effectivus). Real, pozitiv. S. n. Număr real: efectivu armateĭ. Adv. În mod efectiv. adjectivefectiv

efectív¹ adj. m., pl. efectívi; f. efectívă, pl. efectíve adjectivefectiv

efectív² s. n., pl. efectíve adjectivefectiv

efectiv a. 1. care produce efect; 2. care există de fapt, pozitiv. ║ n. numărul real al soldaților unei trupe: efectivul armatei. adjectivefectiv

EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus. adjectivefectiv

EFECTÍV¹, efective, s. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate (în special dintr-o unitate mi­litară). Compania a pierdut mai mult de jumătate din efectiv. CAMIL PETRESCU, U. N. 312. În fața armatei turcești de peste Dunăre, romînii puneau două corpuri de armată cu un efectiv de 50000 de oameni și 180 de tunuri. D. ZAMFIRESCU, R. 53. adjectivefectiv

EFECTÍV², -Ă, efectivi, -e, adj. Real, adevărat, în fapt. Nici o țară capitalistă n-ar fi putut să acorde țării noastre sau altei țări de democrație populară un ajutor atît de efectiv și tehnicește calificat ca acela pe care ni-l acordă Uniunea Sovietică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813. ◊ (Adverbial) Numai în timp de pace se poate construi efectiv. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 3/6. adjectivefectiv