efectiv definitie

EFECTÍV, -Ă adj. Care are efect; real, adevărat. // s.n. Numărul real al indivizilor care alcătuiesc o unitate militară, o colectivitate organizată etc. // adv. Adevărat, real, de fapt. [Cf. fr. effectif, effectivement]. adjectiv efectiv

EFECTÍV, -Ă I. adj. care are efect; real, adevărat. II. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate. III. adv. adevărat, real, de fapt. (< fr. effectif, lat. effectivus) adjectiv efectiv

*efectív, -ă adj. (lat. effectivus). Real, pozitiv. S. n. Număr real: efectivu armateĭ. Adv. În mod efectiv. adjectiv efectiv

efectív¹ adj. m., pl. efectívi; f. efectívă, pl. efectíve adjectiv efectiv

efectív² s. n., pl. efectíve adjectiv efectiv

efectiv a. 1. care produce efect; 2. care există de fapt, pozitiv. ║ n. numărul real al soldaților unei trupe: efectivul armatei. adjectiv efectiv

EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real², adevărat. 2. S. n. Numărul de persoane care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus. adjectiv efectiv

EFECTÍV¹, efective, s. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate (în special dintr-o unitate mi­litară). Compania a pierdut mai mult de jumătate din efectiv. CAMIL PETRESCU, U. N. 312. În fața armatei turcești de peste Dunăre, romînii puneau două corpuri de armată cu un efectiv de 50000 de oameni și 180 de tunuri. D. ZAMFIRESCU, R. 53. adjectiv efectiv

EFECTÍV², -Ă, efectivi, -e, adj. Real, adevărat, în fapt. Nici o țară capitalistă n-ar fi putut să acorde țării noastre sau altei țări de democrație populară un ajutor atît de efectiv și tehnicește calificat ca acela pe care ni-l acordă Uniunea Sovietică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2813. ◊ (Adverbial) Numai în timp de pace se poate construi efectiv. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 185, 3/6. adjectiv efectiv