efeb definitie

EFÉB s.m. (La vechii greci) Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ Membru al unei efebii. [< fr. éphèbe, cf. lat. ephebus, gr. ephebos]. substantiv masculinefeb

EFÉB s. m. 1. (în Grecia antică) tânăr între 17 și 18 ani care își făcea educația într-o efebie. 2. adolescent; (p. ext.) tânăr de o deosebită frumusețe. (< fr. éphèbe, lat. ephebus, gr. ephebos) substantiv masculinefeb

*eféb m. (vgr. éphebos, de unde și lat. ephébus). La vechiĭ Grecĭ, adolescent, flăcăŭ. substantiv masculinefeb

eféb s. m., pl. efébi substantiv masculinefeb

efeb m. adolescent, flăcău (la Greci). substantiv masculinefeb

EFÉB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus. substantiv masculinefeb

EFÉB, efebi, s. m. Adolescent (în Grecia antică) făcînd parte dintr-un colegiu cu caracter mai ales militar. Zburdalnicul Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne. ODOBESCU, S. III 43. substantiv masculinefeb