EDUCÁȚIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. 2. Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora. ◊ Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de exerciții corporale, practicate în școli și universități, destinat întreținerii calităților fizice ale organismului. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis. substantiv feminineducație
EDUCÁȚIE s. f. Influențare sistematică și conștientă a dezvoltării intelectuale, morale sau fizice a copiilor și a tineretului; totalitatea metodelor folosite în vederea acestei activități pedagogice; creștere, bună creștere; p. ext. (adesea urmat de determinări) îndrumare, ajutor dat pentru creșterea nivelului ideologic, profesional, cultural. La baza concepției regimului de democrație populară asupra învățămîntului, asupra educației tineretului, stă nu cultul morții, ci cultul vieții, cultul muncii creatoare, cultul luptei dîrze pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, Art. Cuv. 456. Îmi expune părerile ei sănătoase în privința educației copiilor. CARAGIALE, O. II 164. ◊ Expr. A face educația cuiva = a educa (pe cineva). Acu, de cînd s-a făcut băiat mare, trebuie să mă ocup de el; trebuie să-i fac educația. CARAGIALE, O. II 164. ◊ Educație comunistă = educație în spiritul atașamentului față de clasa muncitoare și al internaționalismului proletar, cultivarea în masa de muncitori, țărani și intelectuali a unei atitudini comuniste față de muncă, față de proprietatea socialistă. Comsomolul acordă o deosebită atenție învățămîntului și educației comuniste a tineretului, întăririi și dezvoltării școlii sovietice, LUPTA DE CLASĂ, 1950, nr. 9-10, 48. Educație fizică = dezvoltare armonioasă a calităților fizice ale corpului omenesc prin exerciții sistematice; totalitatea metodelor folosite în acest scop, studierea și practicarea lor ca formă de învățămînt. V. gimnastică, sport. Educația fizică face parte integrantă din educația comunistă a oamenilor muncii. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 302, 2/1. Urmau educația fizică pentru a se face maeștri de gimnastică. PAS, Z. I 262. – Variantă: (învechit) educațiúne (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. II 91, ALECSANDRI, T. I 262, NEGRUZZI, S. I 109) s. f. substantiv feminineducație
EDUCAȚIÚNE s.f. v. educație. substantiv feminineducațiune
*educațiúne f. (lat. educátio, -ónis). Creștere, acțiunea de a educa, de a dezvolta calitățile fizice, intelectuale și morale: acest om are o bună educațiune. Știința și practica uzurilor de societate: acest om are o educațiune de salon, dar carte multă nu știe. – Și -áție. substantiv feminineducațiune
educați(un)e f. 1. desvoltarea facultăților fizice, intelectuale și morale; 2. apucături din copilărie: bună, rea educație; 3. cunoștința și practica datinilor sociale: om fără educație. substantiv feminineducațiune
EDUCAȚIÚNE s. f. v. educație. substantiv feminineducațiune
EDUCAȚIÚNE s. f. v. educație. substantiv feminineducațiune
educațiune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | educațiune | educațiunea |
plural | educațiuni | educațiunile | |
genitiv-dativ | singular | educațiuni | educațiunii |
plural | educațiuni | educațiunilor |