edéc, edeclíŭ, V. ĭedec... substantiv masculinedec
edeclíu (înv.) (-de-cliu) s. m., art. edeclíul; pl. edeclíi, art. edeclíii (-cli-ii) substantiv masculinedecliu
EDECLÍU, edeclii, s. m. (Înv.) Slujitor (cu rang inferior) la Curtea domnească. – Din tc. yedecli. substantiv masculinedecliu
EDECLÍU, edeclii, s. m. (Ieșit din uz) Slujitor la curtea domnească. Eram edecliu și aveam odaie în curtea domnească. GHICA, S. A. 47. Un edecliu intrînd îi dete o scrisoare. NEGRUZZI, S. I 179. – Variantă: idiclíu (FILIMON, C. 57) s. m. substantiv masculinedecliu
| edecliu substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | edecliu | edecliul |
| plural | edeclii | edecliii | |
| genitiv-dativ | singular | edecliu | edecliului |
| plural | edeclii | edecliilor | |