ecuațiune definitie

ECUAȚIÚNE s.f. v. ecuație. substantiv femininecuațiune

*ecŭațiúne f. (lat. aequátio, -ónis, d. aequare, a egala). În algebră, formulă de egalitate între mărimĭ care depind unele de altele: a rezolva o ecŭațiune de gradu întîĭ, al doilea. Ecŭațiune cu o necunoscută, cu doŭă, cu treĭ, aceĭa în care toate mărimile-s neștiute, afară de una, doŭă, treĭ. Rădăcina uneĭ ecŭațiunĭ, cantitate numerică saŭ algebrică care, pusă în locu necunoscuteĭ într´o ecŭațiune, satisface ecŭațiunea, adică face primu membru identic cu al doilea: rezolvarea uneĭ ecŭațiunĭ are de obĭect căutarea rădăcinilor. Ecŭațiunea timpuluĭ, timp variabil pe care trebuĭe să-l adaugĭ în fie-care zi la epoca ameziĭ [!] mijlociĭ saŭ să-l scoțĭ ca să aĭ ameaza adevărată. – Și ecŭație. Fals ecv-. substantiv femininecŭațiune

ecuați(un)e f. egalitatea algebrică în care intră una sau mai multe cantități necunoscute: ecuațiune de gradul al doilea. substantiv femininecuațiune