ecuație definitie

ECUÁȚIE s.f. Expresie matematică care arată o egalitate în care intră elemente cunoscute și necunoscute și care se verifică numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare a unei reacții chimice folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii și moleculele care iau parte efectiv la reacție. ♦ (Fig.) Problemă grea, dificilă. [Pron. -cu-a-ți-e, scris și equație, gen. -iei, var. ecuațiune s.f. / cf. fr. équation, lat. aequatio]. substantiv femininecuație

ECUÁȚIE s. f. 1. relație matematică exprimată sub forma egalității, în care intră elemente cunoscute și necunoscute și care se verifică numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. 2. (fig.) problemă dificilă. ♦ ~ chimică = reprezentare a unei reacții chimice cu simbolurile elementelor pentru a desemna atomii și moleculele care iau parte efectiv la aceasta. 3. (astr.) ~ a timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și cel adevărat. (< fr. équation, lat. aequatio) substantiv femininecuație

ecuáție (-cu-a-ți-e) s. f., art. ecuáția (-ți-a), g.-d. art. ecuáției; pl. ecuáții, art. ecuáțiile (-ți-i-) substantiv femininecuație

ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. ◊ Ecuație chimică = reprezentare simbolică a reacțiilor chimice cu ajutorul formulelor și simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problemă dificilă, greu de rezolvat. ♦ (Astron.) Ecuația timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și timpul solar adevărat, care apare datorită faptului că mișcarea Soarelui pe bolta cerească nu este uniformă. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. équation, lat. aequatio, -onis. substantiv femininecuație

ECUÁȚIE, ecuații, s. f. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute. Ecuație cu două necunoscute. ◊ Ecuație diferențială v. diferen­țial. Ecuație integrală v. integral. Ecuație chimică = egalitate în care primul membru exprimă numărul de atomi sau molecule ale substanțelor care intră într-o reacție chi­mică, iar al doilea membru reprezintă numărul de atomi sau molecule ale substanțelor care rezultă din reacție. Ecuația timpului = transpunerea timpului solar real în timp solar mediu, ácceptat în viața obișnuită și în știință. ♦ Fig. Problemă, chestiune greu de rezolvat. – Pronunțat: -cu-a-. – Scris și: equație (HOGAȘ, DR. II 124). substantiv femininecuație

ecuați(un)e f. egalitatea algebrică în care intră una sau mai multe cantități necunoscute: ecuațiune de gradul al doilea. substantiv femininecuațiune

*ecŭațiúne f. (lat. aequátio, -ónis, d. aequare, a egala). În algebră, formulă de egalitate între mărimĭ care depind unele de altele: a rezolva o ecŭațiune de gradu întîĭ, al doilea. Ecŭațiune cu o necunoscută, cu doŭă, cu treĭ, aceĭa în care toate mărimile-s neștiute, afară de una, doŭă, treĭ. Rădăcina uneĭ ecŭațiunĭ, cantitate numerică saŭ algebrică care, pusă în locu necunoscuteĭ într´o ecŭațiune, satisface ecŭațiunea, adică face primu membru identic cu al doilea: rezolvarea uneĭ ecŭațiunĭ are de obĭect căutarea rădăcinilor. Ecŭațiunea timpuluĭ, timp variabil pe care trebuĭe să-l adaugĭ în fie-care zi la epoca ameziĭ [!] mijlociĭ saŭ să-l scoțĭ ca să aĭ ameaza adevărată. – Și ecŭație. Fals ecv-. substantiv femininecŭațiune