reduceri si promotii 2018
Definitie ecou - ce inseamna ecou - Dex Online

ecou definitie

ECÓU s.n. 1. Reflectare a unui sunet pe o suprafață discontinuă; repetarea unui sunet prin reflectarea lui de un corp; sunetele astfel repetate. 2. (Fig.) Răsunet produs de un eveniment etc. 3. (Fig.) Persoană care repetă mereu ceea ce zice altcineva. [Pl. -uri, var. echo și eho s.n. / < lat. echo, gr. echo – sunet, cf. Echonimfă pedepsită de Hera să repete mereu ultima silabă a cuvintelor auzite]. substantiv neutru ecou

ecóu (ecóuri), s. n.1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. – 2. (Fig.) Răsunet, vîlvă. – Var. eho. Fr. écho. Var., din sec. XVIII, astăzi înv., direct din ngr. ἠχὼ. substantiv neutru ecou

ECÓU s. n. 1. repetare a unui sunet datorit reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ sunetul astfel repetat. ♦ ~ semnal = înregistrare optică pe ecranul unui radar. 2. (fig.) răsunet, vâlvă produsă de un eveniment etc. (< fr. écho, lat. echo) substantiv neutru ecou

ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri substantiv neutru ecou

*ecóŭ n., pl. urĭ (fr. écho, lat. echo, d. vgr. ehó, răsunet). Răsunet, întoarcerea unuĭ sunet care s´a izbit de ceva. Locu unde se produce ecou. Fig. Loc unde se vorbesc anumite lucrurĭ: Parisu e ecou lumiĭ întregĭ. Reproducere, repetare a unuĭ zvon, a uneĭ știrĭ. Aceste știrĭ repetate: a face ecourile într´un ziar. Persoană care repetă: a te face ecou unuĭ zvon. substantiv neutru ecoŭ

ecou n. 1. răsunet, repețirea distinctă a sunetului repercutat de un corp dur; 2 ceeace produce această repețire; 3. fig. cel ce repetă spusa altuia: a se face ecoul calomniilor; 4. știri de ale zilei, într’un ziar. substantiv neutru ecou

ECÓU, ecouri, s. n. 1. Undă reflectată de un obstacol și receptată de un observator. ♦ Undă reflectată care poate fi percepută distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo. substantiv neutru ecou

ECÓU, ecouri, s. n. 1. (Fiz.) Fenomenul de reflectare a sunetelor pe o suprafață discontinuă. Se face mai albastru-adîncul... mai viu al stîncilor ecou. MACEDONSKI, O. I 63. ♦ Unde sonore, sunete reflectate de o suprafață de discontinuitate și ajunse într-un punct de unde pot fi per­cepute distinct în raport cu undele directe (primare). Văile toate răsună de metalice și asurzitoare ecouri. BOGZA, C. O. 170. Pașii, pe lespezi reci, deșteptară ecouri prelungi. SADOVEANU, 0. I 293. Un șuier lung... trezește somnul codrilor, toată valea auiește de-un ecou frumos, muzical. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Să spună comandatura că ne facem ecoul nemulțumirilor și încurajăm răzvrătirea? PAS, Z. III 157. 2. Fig. Răsunet, vîlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. Luptele revoluționare din Rusia (răs­coalele țăranilor din Rusia conduse de Pugacev) și influența revoluției burgheze din Franța au avut ecouri în țara noastră. Ist. R.P.R. 244. În toate flamurile dimineții, În toate adevărurile vieții, În tot ce e freamăt puternic și nou Răzbate, străbate mărețul ecou Al zilei mărețe, ce-n veci nu va trece: Noiembrie șapte din șaptesprezece! DEȘLIU, G. 46. Problemele discutate... au avut ecou mondial. SAHIA, U.R.S.S. 158. – Variante: (învechit) echó (ODOBESCU, S. III 36), ehó (NEGRUZZI, S. I 154) s. n. substantiv neutru ecou

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ecou

ecou   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ecou ecoul
plural ecouri ecourile
genitiv-dativ singular ecou ecoului
plural ecouri ecourilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z