*éclogă f., pl. e (lat. écloga, d. vgr. eklogé). Mică poezie pastorală: Virgiliŭ a imitat eclogele luĭ Teocrit. – Fals eglógă (după fr.). substantiv feminin eclogă
| eclogă | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | eclogă | ecloga |
| plural | ecloge | eclogele | |
| genitiv-dativ | singular | ecloge | eclogei |
| plural | ecloge | eclogelor | |