*éclogă f., pl. e (lat. écloga, d. vgr. eklogé). Mică poezie pastorală: Virgiliŭ a imitat eclogele luĭ Teocrit. – Fals eglógă (după fr.). substantiv feminineclogă
eclogă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | eclogă | ecloga |
plural | ecloge | eclogele | |
genitiv-dativ | singular | ecloge | eclogei |
plural | ecloge | eclogelor |