eclator definitie

ECLATÓR s.n. Aparat care produce scânteia electrică la aparatele de telegrafie fără fir. [< fr. éclateur]. substantiv neutrueclator

ECLATÓR s. n. aparat electric pentru măsurarea tensiunilor înalte, pentru protecție contra supratensiunilor în rețelele de transport a energiei electrice etc. (< fr. éclateur) substantiv neutrueclator

eclatór (e-cla-) s. n., pl. eclatóare substantiv neutrueclator

ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru măsurarea tensiunilor înalte, format din doi electrozi între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. – Din fr. éclateur. substantiv neutrueclator

ECLATÓR, eclatoare, s. n. Aparat electric format din doi electrozi la distanță reglabilă unul de altul, între care se produce o descărcare electrică dacă tensiunea dintre ei depășește o anumită valoare. substantiv neutrueclator