EBLUISÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebluisa; întunecare (momentană) a vederii; orbire. [Pron. -blu-i-. / < ebluisa]. substantiv femininebluisare
EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir]. verb tranzitivebluisa
EBLUISÁ vb. tr. 1. (despre lumină) a întuneca vederea, a orbi, a lua ochii (datorită unei străluciri prea mari). 2. (fig.) a uimi, a surprinde, a ului. (după fr. éblouir) verb tranzitivebluisa
ebluisare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ebluisare | ebluisarea |
plural | ebluisări | ebluisările | |
genitiv-dativ | singular | ebluisări | ebluisării |
plural | ebluisări | ebluisărilor |