EBLUISÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A întuneca vederea, a orbi (datorită unei străluciri prea mari). [Pron. blu-i-. / cf. fr. éblouir]. verb tranzitivebluisa
EBLUISÁ vb. tr. 1. (despre lumină) a întuneca vederea, a orbi, a lua ochii (datorită unei străluciri prea mari). 2. (fig.) a uimi, a surprinde, a ului. (după fr. éblouir) verb tranzitivebluisa
ebluisa verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ebluisa | ebluisare | ebluisat | ebluisând | singular | plural | ||
ebluisând | ebluisați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ebluisez | (să)ebluisez | ebluisam | ebluisai | ebluisasem | |
a II-a (tu) | ebluisezi | (să)ebluisezi | ebluisai | ebluisași | ebluisaseși | ||
a III-a (el, ea) | ebluisează | (să)ebluisai | ebluisa | ebluisă | ebluisase | ||
plural | I (noi) | ebluisăm | (să)ebluisăm | ebluisam | ebluisarăm | ebluisaserăm | |
a II-a (voi) | ebluisați | (să)ebluisați | ebluisați | ebluisarăți | ebluisaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ebluisează | (să)ebluiseze | ebluisau | ebluisară | ebluisaseră |