EBÉN s.m. (Liv.) Abanos. [< fr. ébène]. substantiv neutrueben
*ében, V. abanos. substantiv neutrueben
ebén s. n. substantiv neutrueben
eben n. 1. Bot. abanos, arborele și lemnul său; 2. de un negru frumos: un păr bogat și negru de eben strălucitor BOL. substantiv neutrueben
EBÉN s. n. Varietate de lemn dur, greu și de culoare închisă, obținută din arbori exotici, în special din abanos, și întrebuințată la confecționarea mobilei de lux și a unor obiecte decorative. – Din fr. ébène, lat. ebenus. substantiv neutrueben
EBÉN s. m. (Franțuzism) Varietate de lemn tare, greu și de culoare închisă, dat de diferiți arbori exotici; abanos. substantiv neutrueben
eben substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | eben | ebenul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | eben | ebenului |
plural | — | — |