dărmat definitie
- Vezi aici mai multe rimedărmat
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudă
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cudăr
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuat
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cumat
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărâmat. adjectivdărmat
DĂRMÁT, -Ă adj. v. dărîmat. adjectivdărmat
DĂRÎMAT, -Ă, dărîmați, -te, adj. 1. Prăbușit, surpat, distrus, nimicit, ruinat. Trecătorul se rătăcea... printre garduri de nuiele, zăplazuri dărîmate, ziduri risipite. SADOVEANU, Z. C. 79. Rădăcini rămase în malurile dărîmate ca niște gheare de dihanie. GALACTION, O. I 107. Pe zidul dărîmat... crește în fiecare an o iederă. CAMIL PETRESCU, T. II 580. Vede casa-i părintească și cu strașinile-i late Pe sub care se agață cuiburile dărîmate. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. (Adverbial) Mai bine vînd pămîntul, vorbește dărîmat tata. STANCU, D. 99. ♦ (Despre construcții) Desfăcut cu îngrijire pentru a folosi din nou materialul. 2. (Despre copaci) Din care s-au tăiat, s-au rupt ramuri, frunze etc. – Variantă: (regional) dărmát, -ă adj. adjectivdărîmat
darm, a dărmá V. dărîm. verb tranzitivdarm
dărmà v. (poetic) a dărâma: se darmă munți, cetatea se darmă AL. verb tranzitivdărmà
DĂRMÁ vb. I v. dărâma. verb tranzitivdărma
DĂRMÁ vb. I. v. dărîma. verb tranzitivdărma
DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărmá vb. I] – Lat. *deramare. verb tranzitivdărâma
DĂRÎMÁ, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I. verb tranzitivdărîma
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluidărmat
| dărmat | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | dărmat | dărmatul | dărmată | dărmata |
| plural | dărmați | dărmații | dărmate | dărmatele | |
| genitiv-dativ | singular | dărmat | dărmatului | dărmate | dărmatei |
| plural | dărmați | dărmaților | dărmate | dărmatelor | |