dănănáĭe f., pl. ăĭ (d. dădănăĭesc. V. bănănaĭe). Munt. Fam. Comedie, minunăție, extravaganță: mare dănănaĭe și asta! – Și dăndănaĭe (Mold.). substantiv feminindănănaĭe
dănănaie f. minunăție, lucru de mirare: ce dănănaie o mai fi și aceasta ? FIL. [Derivat din dănănăi: lit ceva ce oscilează în depărtare (v. dăndănaie)]. substantiv feminindănănaie
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Reg.) 1. Ciudățenie, năzdrăvănie; bazaconie. 2. Belea, pacoste, năpastă. 3. Gălăgie, zarvă. – Din dandanaie. substantiv feminindănănaie
DĂNĂNÁIE, dănănăi, s. f. (Regional) 1. Ciudățenie, minunăție, năzdrăvănie; bazaconie, comedie. Dar ce dănănaie o mai fi aceasta, că n-am auzit pînă acum vorbindu-se de dînsa? FILIMON, C. 153. 2. Belea, pacoste, bucluc, năpastă, dandana (2). 3. Zgomot mare, gălăgie, zarvă, hărmălaie, larmă. substantiv feminindănănaie
dănănaie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dănănaie | dănănaia |
plural | dănănăi | dănănăile | |
genitiv-dativ | singular | dănănăi | dănănăii |
plural | dănănăi | dănănăilor |