DĂLTUÍT, -Ă, dăltuiți, -te, adj. Lucrat, netezit, sculptat, cioplit, scobit cu dalta. Poarta la ei constă din doi stîlpi dăltuiți, în care se vîră cu capetele pari de brad. ȘEZ. I 33. adjectivdăltuit
dăltuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăltuiésc, imperf. 3 sg. dăltuiá; conj. prez. 3 să dăltuiáscă verb tranzitivdăltui
dăltuì v. a scobi sau tăia cu dalta. verb tranzitivdăltuì
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra (tăind, cioplind, scobind etc.) un obiect, un material etc. cu dalta. – Daltă + suf. -ui. verb tranzitivdăltui
DĂLTUÍ, dăltuiesc, vb. IV. Tranz. A lucra, a scobi, a sculpta, a ciopli, a tăia cu dalta. Sus, ultimul burlan, mare și gros, masiv, era dăltuit de-a dreptul în stînca de calcar. MIHALE, O. 511. În capătul de apus sta jîlțul domnului, mai larg, mai bogat și dăltuit cu înflorituri. SADOVEANU, O. VII 109. verb tranzitivdăltui
dăltuĭésc v. tr. (d. daltă; vsl. dlatiti). Cĭoplesc cu dalta, sculptez, gravez orĭ cizelez: marmora dăltuită (ChN. I, 62). verb tranzitivdăltuĭesc
dăltuit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | dăltuit | dăltuitul | dăltuită | dăltuita |
plural | dăltuiți | dăltuiții | dăltuite | dăltuitele | |
genitiv-dativ | singular | dăltuit | dăltuitului | dăltuite | dăltuitei |
plural | dăltuiți | dăltuiților | dăltuite | dăltuitelor |