reduceri si promotii 2018
Definitie durere - ce inseamna durere - Dex Online

durere definitie

durére f. Suferință fizică. Fig. Întristare: vorbea cu mare durere. – Vechĭ duroare. Într’un descîntec din Banat durime (Șez. 35, 110). substantiv feminin durere

durére s. f., g.-d. art. durérii; pl. duréri substantiv feminin durere

durere f. suferință fizică sau morală. [Nume verbal dela a durea]. substantiv feminin durere

DURÉRE, dureri, s. f. 1. Suferință fizică suportată de cineva. 2. Fig. Suferință morală; mâhnire, întristare. ◊ Loc. adv. Cu durere = îndurerat, trist. – V. durea. substantiv feminin durere

DURÉRE, dureri, s. f. 1. (Uneori urmat de deter­minări în genitiv sau introduse prin prep. « de », arătînd partea care doare, natura sau originea suferinței) Senzația unei suferințe fizice produse de o boală, de o rană, de o lovitură etc. Ceilalți cinci, răniți de moarte, strigau de dure­re. CAMILAR, N. I 406. Dădui vina pe o durere de cap. GALACTION, O. I 103. Entuziastul se încovoaie puțin, ca muncit de o durere a pieptului. SAHIA, N. 30. A născut pruncul, fără a simți cîtuși de puțin durerile facerii. CREANGĂ, P. 101. ◊ Fig. Patul durerii (sau de durere) = patul pe care zace un bolnav. Dochia se zvîrcolea pe patul de durere. SADOVEANU, O. I 269. În deșert se învîrtea în patul durerii, căci nu putea afla ragaz. NEGRUZZI, S. I 159. 2. Fig. Sentiment de întristare adîncă, suferință morală, mîhnire, amar, obidă, chin. O durere nemărginită îi sfîșie inima. SAHIA, N. 86. Dară voi, dragele mele, nu puteți să-mi alinați durerea care-mi pătrunde sufletul. ISPIRESCU, L. 12. El s-așază lîngă dînsa, fruntea ei o netezește, O dezmiardă cu durere, suspinînd o drăgostește. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Poetic) Tace, ascultînd lung durerea în el ca un gînd. CAMIL PE­TRESCU, U. N. 411. Zile lungi mi le-am pierdut, Să mă-mprietenesc cu tine; Tu-mi umblai sfios, Sorine, Și plîngea durerea-n mine, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. ◊ Loc. adj. și adv. (Învechit și popular) Cu durere de inimă = cu credință, cu devotament, cu tragere de inimă, cu grijă. Să-și dea aer de om cinstit și cu durere de inimă de averea stăpînului. FILIMON, la TDRG. Da întăi să-mi juri pe cruce că-l vei îngriji bine și cu durere de inimă ! ȘEZ. III 113. substantiv feminin durere

doáre, durút, a te durea v. impers. (lat. dǒlére, it. dolére, vfr. douloir, sp. doler. V. dor 1, duroare. Cp. cu mă furnică). Simt durere: mă doare capu, mă dor mînile. A lovi pe cineva unde-l doare, a-l ataca unde e vulnerabil. verb tranzitiv doare

dureà v. a simți durere (numai unipersonal): mă doare capul. [Lat. DOLERE (v. durere)]. verb tranzitiv dureà

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II. Tranz. (Comple­mentul indică omul sau altă ființă și este, în același timp, subiect logic) 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « în », « la », « după », indicînd locul bolnav) A simți durere. Nu știe ce are de îl doare după ureche. ISPIRESCU, L. 345. Dănilă crăpa de durere ! dar oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Rău mă doare-n piept și-n spete De pușcă și de unelte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. Fiecare știe (sau se leagă) unde-l doare (= fiecare își cunoaște, mai bine decît altul, nevoile). ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut, jenant pentru interlocutor. (Familiar) Mă doare în cot (sau în spate) v. cot, spate. ♦ (Subiectul gramatical este o parte a corpului, o rană, o lovitură etc.) A produce (cuiva) durere. Loviturile îl dureau pînă-n creieri. CAMILAR, N. I 222. Cînd deschise ochii și întoarse urechea, își simți amorțită carnea. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Trana a Stanchei, pe care picioarele n-o mai duruseră, se des­prinsese din joc. MACEDONSKI, O. III 12. Dar deschi­deți poarta... turcii mă-nconjor... Vîntul suflă rece... rănile mă dor ! BOLINTINEANU, O. 33. ◊ (Poetic) Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde, Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ◊ Fig. Săracă inima mea, Iar începe-a mă durea; Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mîhnit, a-i fi jale, a i se rupe inima. Mă durea inima și-mi simțeam ochii ușor învăluiți; dar, călare pe Harap și cu două pistoale în brîu, ce durere și ce lacrimi pot oare să țină mult, la douăzeci de ani ! GALACTION, O. I 78. Dar ce plîng romînii oare ? Sufletul de ce îi doare ? Plîng un mîndru frățior. ALECSANDRI, P. II 81. Nici capul nu mă (sau te etc.) doare = puțin îmi (sau îți etc.) pasă. 2. Fig. (Subiectul gramatical este un fapt, o întîmplare etc.) A produce (cuiva) o suferință morală; a mîhni, a întrista. Îl durea plecarea bătrînului. POPA, V. 179. Toți îmi dau bună ziua respectuoși, fiindcă mă văd bine îmbrăcat și mă cred fără îndoială un fir de oficialitate. Lucrul acesta mă doare, mă doare pînă la lacrimi. SAHIA, N. 16. Înnorat degînduri, stete Soarele, că l-au durut Vorbele-ngîmfatei fete. COȘBUC, P. II 84. ◊ (Despre persoane; întrebuințat, rar, și la pers. 1 și 2) Ne doare c-a fost scris așa, Ne dori mai rău cu jalea ta. COȘBUC, P. I 150. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMlNESCU, O. I 155. – Forme gramaticale: pers. 2 (rar) dori, pers. 3 pl. dor. verb tranzitiv durea

dureá (-dor, durére), vb. – A chinui, a face rău. – Mr. dor, durută, dureare, megl. doari, istr. dǫre. Lat. dǒlĕre (Cihac, I, 78; Pușcariu 543; Candrea-Dens., 525; REW 2721), cf. it. dolere (mil. dori), prov., sp. doler, v. fr. doloir, port. doer. Cuvînt general folosit (ALR, I, 139). Der. durere, s. f. (chin, suferință), cf. Șeineanu, Semasiol., 186; duroare, s. f. (înv., durere; înv., reumatism), din lat. dǒlōrem (Pușcariu 562; REW 2724), cuvînt care supraviețuiește în mr.; dureros, adj. (care provoacă durere), de la durere cu suf. -os (după Pușcariu 553 și REW 2725, din lat. dǒlorosus al cărui rezultat normal, dururos, a dispărut, dar apare în sec. XVII și în mr.); îndurera, vb. (a întrista, a mîhni, a produce durere). verb tranzitiv durea

dureá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. doáre, 3 pl. dor; conj. prez. 3 să doáră; ger. durấnd; part. durút verb tranzitiv durea

DUREÁ, pers. 3 doáre, vb. II.Tranz. 1. A face să simtă o suferință fizică. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva în mod intenționat ceva neplăcut, supărător, dureros; a aduce în discuție un subiect neplăcut pentru interlocutor. ♦ (Despre părți ale corpului, răni, lovituri) A produce cuiva o suferință fizică. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i părea (cuiva) rău, a fi mâhnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchisește, nu-i pasă, puțin îi pasă. 2. Fig. A produce cuiva o suferință morală; a mâhni, a întrista. – Lat. dolere. verb tranzitiv durea

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă! verb tranzitiv mădoarencot

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent. verb tranzitiv aldureaînbigă

a-l durea la bascheți / la patină expr. (adol.) v. a-l durea în bigă. verb tranzitiv aldurealabascheți

a se lega la cap fără să-l doară expr. a-și crea complicații inutile. verb tranzitiv aselegalacapfărăsăldoară

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului durere

durere   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular durere durerea
plural dureri durerile
genitiv-dativ singular dureri durerii
plural dureri durerilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z