dumneatale definitie

dumneatá pr. (abr. d-ta), g.-d. dumitále (abr. d-tale) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dumneata

Dumniaei, Dumnialor, Dumnialui, Dumniata, Dumniavoastră pr. formule de politeță în loc de ea, ei, el, tu, voi. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dumniaei

DUMNEATÁ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a singular. [Gen.-dat. dumitale (abr. d-tale). – Var.: (înv. și reg.) dumnetá, dumneatále pron. pers.] – Domnia + ta. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dumneata

DUMNEATÁ pron. pers. Pronume de politețe pentru pers. 2 sg. V. domnia-ta, mata. Nu te-ai întrebat de ce dimineața stai în piatră seacă, iar altul unde pămîntu-i gras ca untul ? CAMILAR, TEM. 30. Cum m-am făcut apoi cuminte Cu vremea ce înainta, Și m-am trezit pe nesimțite Că-mi zice satul: dumneata. GOGA, P. 21. Carul dumitale parcă merge singur. CREANGĂ, P. 40. (Pres­curtat) Se întorcea acasă, cînd, ce să vezi d-ta ? deodată îl apucă un dor de tată-său și de muma sa. ISPIRESCU, L. 8. – Formă gramaticală: gen.-dat. dumitale. – Gen.-dat. și: dumneata, dumnitale (SADOVEANU, B. 50) și (re­gional) domitale (KOGĂLNICEANU, S. 54). – Variante: (în­vechit și popular) dumnetá (CREANGĂ, P. 82, KOGĂLNICEANU, S. 11), dumneatále (PAS, L. I 176, CARAGIALE, O. I 200) pron. pers. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dumneata

dumneaĭéĭ, dumnealór, dumnealúĭ, dumneasá, dumneatá (mold. dumnetá), dumneavoástră (mold. dumnevoástră), fam. îld. domnia eĭ, lor, luĭ, sa, ta, voastră, formule de politeță îld. ĭa și al eĭ, eĭ și al lor, el și al luĭ, el, ĭa și al săŭ, a sa, tu și al tăŭ, voĭ și al vostru. V. domnie. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dumneaĭeĭ

DUMNEAVOÁSTRĂ pron. pers. Pronume de politețe pentru persoana a 2-a (singular și plural). [Var.: (pop.) dumnevoástră pron.] – Domnia + voastră. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume dumneavoastră