dumiri definitie

!dumirí/dumerí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dumirésc/dumerésc, imperf. 3 sg. dumireá/dumereá; conj. prez. 3 să dumireáscă/să dumereáscă verb tranzitivdumiri

DUMIRÍ, dumiresc, vb. IV. Refl. și tranz. A pricepe sau a face să priceapă clar (după ce fusese nedumerit), a-și da sau a face să-și dea bine seama; a(-și) explica. [Var.: dumerí, domirí vb. IV] – Din bg. domerja. verb tranzitivdumiri

DUMIRÍ vb. IV v. dumeri. verb tranzitivdumiri

DUMERÍ, dumeresc, vb. IV. Refl. 1. A pricepe lămurit, a-și da bine seama, a-și explica. Întîi oamenii s-au dumerit asupra condițiunilor în care sînt create operele. GHEREA, ST. CR. II 29. Mă trezesc, deschid ochii și caut să mă dumeresc unde mă aflu. VLAHUȚĂ, O. A. 386. ♦ Tranz. A lămuri (pe cineva) asupra unei situații sau a unei probleme neclare; a face (pe cineva) să înțeleagă (ceva); a clarifica; p. ext. a convinge (pe cineva de ceva). În deșert cercă bătrînul casei a-i dumeri. RETEGANUL, P. III 83. 2. (În forma negativă; rar) A nu se putea hotărî, a nu se încumeta. De aceea nu ne dumerim a arăta propria noastră simțire. La TDRG. – Variante: dumirí (CAMILAR, TEM. 21, SADOVEANU, M. C. 136), domirí (GALACTION, O. I 84, ODOBESCU, S. III 302) vb. IV. verb tranzitivdumeri

domirésc v. tr. (vsl. *domĕriti, rus. domĕritĭ, a măsura de tot, d. mĕra, măsură; nsl. domeriti, a măsura exact. V. nemernic, merță. Bern. 2, 50). Deslușesc, lămuresc, luminez: cu vorba asta m’aĭ domirit. V. refl. Cu vorba asta m’am domirit. – Și dumeresc și dumiresc. verb tranzitivdomiresc

dumirésc V. domiresc. verb tranzitivdumiresc